OFICIAL | Ionuț Radu rămâne la Parma. Pe ce durată a semnat portarul român noul contract

OFICIAL | Ionuț Radu rămâne la Parma. Pe ce durată a semnat portarul român noul contract
  • Publicat:

Parma a emis un comunicat marți prin care a anunțat prelungirea contractelor a zece jucători, toți împrumutați, printre care și Ionuț Radu.

Clubul din Ducat a decis împreună cu cluburile de care fotbaliștii aparțin, dar și cu jucătorii, extinderea angajementelor actuale până la finele sezonului. Mai mult, conducerea anunță că și în cazul jucătorilor care se află împrumutați la alte cluburi și aparțin de formația gialoblu se aplică aceeași procedură.

Ionuț Radu a semnat prelungirea contractului de împrumut cu Parma

Portarul român va evolua astfel la Parma până la finele actualului sezon de Serie A, data de 31 august.

„Societatea noastră comunică prelungirea împrumuturilor până la 31 august pentru următorii jucători aflați la echipă: Dejan Kulusevski, Ionut Andrei Radu, Vasco Regini, Gianluca Caprari, Alberto Grassi, Roberto Inglese, Luigi Sepe, Yann Karamoh, Jasmin Kurtic, Giuseppe Pezzella, Hernani Azevedo Junior”, se arată în comunicatul de pe site-ul clubului.

Viitor incert pentru Ionuț Radu, din sezonul viitor

Ionuț Radu nu a avut un sezon bun și este pregătit să dea curs unei noi aventuri în ediția următoare. După ce a fost împrumutat la Genoa și scos ușor-ușor din primul unsprezece de către tehnicianul Davide Nicola, românul a încercat să găsească pentru retur o nouă echipă pentru care să evolueze, motiv pentru care a acceptat oferta unui transfer temporar la Parma, formație pentru care nu a apucat să debuteze.

Goalkeeper-ul român este monitorizat de mai multe cluburi din Serie A, între care și Torino, anunța Gazzetta dello Sport. Jurnaliștii italieni informează că Radu ar putea fi înlocuitorul potrivit pentru Salvatore Sirigu, titularul indiscutabil al torinezilor, ajuns la 33 de ani. Portarul trecut și pe la PSG a avut un sezon cu cifre foarte bună, însă oficialii lui „Il Toro” consideră că vârsta acestuia nu îi poate aduce în viitor evoluții constante.

„La 22 de ani, are deja 50 de prezențe în Serie A. Vorbim de un portar modern, reactiv, tehnic. Are mare viitor”, notează Gazzetta. Radu se află în topul listei făcute de Torino pentru sezonul viitor, concurenții fiind portarii Stefano Gori (24 de ani, Pisa), Luca Lezzerini (25 de ani, Venezia) și Lorenzo Montipò (24 de ani, Benevento)

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în 33 de părţi egale
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în…
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…